Partenerii MAE in cooperarea pentru dezvoltare

Organizaţii şi instituţii financiare internaţionale

În anul 2007 MAE a alocat o mare parte din fondurile de asistenţă pentru dezvoltare către diverse programe derulate de agenţii din familia Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

Începând cu 2008, MAE a iniţiat finanţarea de proiecte bilaterale, motiv pentru care cotizaţiile la diverse fonduri gestionate de instituţii internaţionale au fost reduse faţă de 2007. Cu toate acestea, numărul organizaţiilor internaţionale beneficiare de fonduri ODA din partea României a fost crescut, prin contribuţiile la fonduri şi proiecte ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN). 

Mai multe detalii privind alocarea fondurilor ODA puteţi afla accesând secţiunea

.

 

 

DAsD, iulie 2010