State receptoare de asistenţă pentru dezvoltare

Parteneri MAE în cooperarea pentru dezvoltare

Cooperarea pentru dezvoltare este integrată în ansamblul politicii externe a României, acordarea de asistenţă pentru dezvoltare statelor în curs de dezvoltare aflate pe lista Comitetului Asistenţă pentru Dezvoltare al OCDE, realizându-se atât printr-o politică proprie, cât şi prin asocierea la politica şi eforturile financiare ale UE în materie.

Ministerul Afacerilor Externe, în calitatea sa de coordonator al politicii naţionale de cooperare pentru dezvoltare, se consultă, în procesul de elaborare şi implementare a politicii de cooperare pentru dezvoltare cu ministerele de linie, alte instituţii guvernamentale, reprezentanţii societăţii civile şi ai sectorului privat. Cu alte cuvinte, printre partenerii noştrii se numără diferite universităţi, societatea civilă, mass-media, dar şi organizaţii internaţionale.

Informaţii suplimentare puteţi găsi pe site-ul RoAid.