Centrul de presă

Vizita ministrului afacerilor externe în Republica Moldova

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
30.01.2012

Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, efectuează o vizită oficială în Republica Moldova, în data de 31 ianuarie 2011. Aceasta reprezintă prima vizită oficială a ministrului afacerilor externe de la preluarea mandatului şi prima vizită oficială pe anul în curs, în Republica Moldova.

Programul vizitei ministrului Cristian Diaconescu la Chişinău include convorbiri oficiale la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene cu omologul său Iurie Leancă, primiri la Vlad Filat, Prim-ministru şi Eugen Carpov, viceprim-ministrul pentru reintegrare, precum şi o întrevedere cu Dorin Chirtoacă, primarul general al Municipiului Chişinău.

Convorbirile vor urmări, în principal, analizarea priorităţilor de cooperare bilaterală şi a posibilităţilor de dezvoltare a acesteia, în contextul obiectivului strategic comun de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Totodată, şeful diplomaţiei române va realiza un schimb de vederi asupra unor teme de interes reciproc de pe agenda regională.

Un moment important pe agenda vizitei ministrului afacerilor externe îl reprezintă participarea la ceremonia de inaugurare a unei noi aripi a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, eveniment ce se va desfăşura în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor din Republica Moldova.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice