Centrul de presă

Participarea vice-prim ministrului, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române

Tip: 
Comunicat de presă
Data: 
01.09.2011

Vice-prim ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă, a efectuat astăzi, 1 septembrie 2011, o vizită oficială în România. În cadrul acesteia a avut convorbiri cu ministrul Teodor Baconschi şi a participat,  în calitate de invitat special, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

În cadrul intervenţiei sale adresate şefilor români de misiune, vice-prim ministrul Iurie Leancă a realizat o scurtă trecere în revistă a dialogului politic cu România, de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, apreciind nivelul ridicat la care a ajuns acesta. Totodată, a arătat că în prezent „Republica Moldova trece printr-un proces extrem de complex, foarte dinamic, dar cu foarte multe provocări”, subliniind în context importanţa României, ca ţară parteneră şi prietenă. „Rolul României, dincolo de comunitatea de limbă, de cultură şi apartenenţă civilizaţională, faptul că suntem vecini, implică şi responsabilităţi suplimentare şi un rol mult mai pregnant şi mai important pe care România îl joacă şi îl va juca în destinul – sper eu european – al Republicii Moldova. Mulţumesc domnului ministru Baconschi şi colegilor din minister pentru că au făcut posibilă implementarea Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, co-prezidat de România”, a declarat şeful diplomaţiei din Republica Moldova.

 „Sunt mândru, bucuros şi onorat de invitaţia adresată de domnul ministru Baconschi de a participa la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române. Sper să instituim şi la Chişinău o astfel de tradiţie şi vom fi foarte bucuroşi dacă domnul ministru Teodor Baconschi ne va onora cu prezenţa”, a arătat şeful diplomaţiei din Republica Moldova, mulţumind omologului român pentru invitaţia adresată.

Ministrul Teodor Baconschi a subliniat, cu această ocazie, că prezenţa la Bucureşti a şefului diplomaţiei din Republica Moldova are loc într-un context extrem de favorabil al relaţiei bilaterale – aniversarea Zilei Independenţei şi a Limbii Române şi a 20 de ani de relaţii diplomatice între România şi Republica Moldova.

Am avut convorbiri bilaterale pentru configurarea aproape finală a agendei viitoarei reuniuni comune de guvern din această toamnă. (…). Sperăm că vom reuşi să ne continuăm dialogul sectorial, interguvernamental la vârf şi pentru ca atenţia Uniunii Europene faţă de Republica Moldova să se menţină vie”, a declarat ministrul Baconschi.

Referindu-se la relaţia bilaterală, vice-prim ministrul din Republica Moldova a subliniat că ritmul întâlnirilor „arată încă odată faptul că am reuşit să ridicăm o relaţie bine structurată, permanentă, o relaţie care se axează pe abordarea unor probleme foarte punctuale şi a căror rezolvare va aduce beneficii atât pentru cetăţenii din Republica Moldova, cât şi pentru cetăţenii din România, dar şi pentru crearea unei zone de încredere şi de stabilitate pe plan regional”.

Cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul proiectelor de cooperare sectorială aflate pe agenda comună, cu accent pe problematica interconectărilor energetice şi au subliniat progresele semnificative înregistrate pe acest palier în ultima perioadă.

Apreciez că tonusul relaţiei este în continuare foarte bun. Ne confruntăm, desigur, cu un context regional şi internaţional complicat, dar asta ne impulsionează, odată în plus, voinţa comună de a construi elemente instituţionale şi practice care să facă această fraternitate ireversibilă”, a evidenţiat şeful diplomaţiei române.

La rândul său, vice-prim ministrul Iurie Leancă a subliniat importanţa relaţiilor culturale, ca punte de legătură dintre cele două state „Aş dori să adresez mulţumiri din partea Guvernului Republicii Moldovei pentru bursele oferite tinerilor din Republica Moldova. Interesul este constant şi arată că nivelul de învăţământ universitar, inclusiv în România, este apreciat în Republica Moldova. Ceea ce trebuie să facem, bineînţeles, ulterior este să vedem cum pot aceşti tineri să revină în economia Republicii Moldova, în instituţiile statului şi să aducă această valoare adăugată”, a arătat şeful diplomaţiei de la Chişinău.

Iurie Leancă şi Teodor Baconschi au salutat semnarea celui de-al doilea Protocol adiţional la Acordul între Guvernul României şi Guvernul R. Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, document prin care este inclus între domeniile de cooperare aferente Acordului şi sectorul energetic.

Ministrul român de externe l-a asigurat pe interlocutor de continuarea sprijinului României pentru oferirea unei perspective europene clare pentru Republica Moldova şi a transmis un mesaj de încurajare pentru menţinerea ritmului procesului de modernizare, pornind de la convingerea că evoluţiile viitoare în parcursul european al statului vecin vor depinde în primul rând de calitatea reformelor interne.

Din acest punct de vedere, menţinerea coeziunii interne a coaliţiei guvernamentale şi durabilitatea stabilităţii politice prin finalizarea procesului de alegere a şefului statului reprezintă factori esenţiali în asigurarea cadrului necesar pentru un parcurs european optim.

Şeful diplomaţiei române i-a adresat omologului de la Chişinău invitaţia de a participa la reuniunea ministerială privind Strategia UE pentru Regiunea Dunării, care se va desfăşura în luna noiembrie la Bucureşti.

 

Alte articole pe aceeaşi temă

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice