Relaţii bilaterale

Ordinul Suveran de Malta în România


Prezentare generală

Primele legături dintre Ordinul Suveran de Malta (OSM) şi români datează încă din secolul al XIII-lea, când, prin intermediul Diplomei Cavalerilor Ioaniţi, regele Ungariei Bela al IV-lea îi invită pe aceştia să se stabilească în Banat.

De asemenea, se consideră că primul spital din România a fost fondat de Cavalerii Ioaniţi la Oradea, încă înainte de aşezământul spitalicesc de la Sibiu a cărui înfiinţare este atestată la 1292.

Relaţiile diplomatice au fost stabilite, la nivel de legaţie, între România şi Ordinul de Malta în luna decembrie 1932, iar la 27 ianuarie 1933, primul reprezentant diplomatic al Ordinului în România, contele Michel de Pierredon, îşi prezenta scrisorile de acreditare în aceasta calitate. În anul 2012 s-au aniversat 80 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice.

Relaţiile au încetat în 1948, fără a fi fost denunţate de vreuna din părţi. Ulterior acestui moment, în cazul României, OSM a creat, în 1960, „Uniunea membrilor şi a celor decoraţi cu Meritul Ordinului Suveran de Malta". Redenumită în 1962 "Asociaţia Română a membrilor Ordinului Suveran Militar de Malta", aceasta a funcţionat în exil pe toată durata regimului totalitar.

La 24 mai 1991, pe baza unui Protocol semnat de Însărcinatul cu afaceri al României în Italia şi de Secretarul de stat pentru afaceri externe al OSM, au fost reluate relaţiile diplomatice dintre România şi OSM, acestea fiind ridicate la nivel de ambasador.

În 2016, s-au împlinit 25 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Ordinul Suveran de Malta.

 

Dialogul politic bilateral

Vizite la nivelul şefilor de Stat:

  • în România – 2002, 2011.
  • la OSM – 2004, 2008, 2013.

Vizite la nivelul miniştrilor de externe:

  • în România – 2015.
  • la OSM – 2000, 2014.

 

Reprezentare diplomatică

  • Reprezentarea diplomatică a României pe lângă Ordinul Suveran de Malta este asigurată de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun - Ambasador Liviu Petru Zăpîrţan.
  • Ambasada Ordinului Suveran de Malta în România – Ambasador Jakob Kripp.

 

Cooperare sectorială

De-a lungul timpului, Ordinul Suveran de Malta a realizat o serie de proiecte în România, printre care dotarea şi aprovizionarea cu medicamente a "Spitalului Sfântul Ioan" din Sectorul 4 din Bucureşti, efectuarea unor stagii de specializare pentru medici şi cadre medii din România la Şcoala de ambulanţieri de la Paris, gestionarea unor puncte sanitare, acordarea de asistenţă bătrânilor şi persoanelor cu handicap.

La Cluj-Napoca, s-a constituit Serviciul de Ajutor Maltez in România (SAMR), care se află sub coordonarea structurii din Austria a OSM. Unităţi ale SAMR funcţionează şi în alte localităţi din România (Piteşti, Sfântu Gheorghe, Târgovişte).

În 2002 a fost semnat Acordul de cooperare pentru asistenţă umanitară. Prevederile Acordului se aplică prin intermediul diverselor unităţi ale Serviciului de Ajutor Maltez din România. Prin mijlocirea acestor unităţi teritoriale, structura de intervenţie umanitară a OSM („Malteser International”) a activat, în mai multe rânduri, în sprijinul populaţiei afectate de calamităţi (inundaţii) din România.

În 2011 a fost semnat Acordul de cooperare privind cooperarea în domeniul serviciilor poştale.

În anul 2012, Romfilatelia a introdus în circulație o emisiune comună de mărci poștale, pentru a marca, astfel, împlinirea a opt decenii de relaţii diplomatice dintre România şi Ordinul Suveran de Malta.

 

Direcţia Europa Occidentală şi Europa centrală, decembrie 2016

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice