Relaţii bilaterale

Republica Arabă Siriană

Denumirea oficială: Republica Arabă Siriană 

Denumirea oficială – forma scurtă: Siria
Denumirea locală – forma lungă: Republica Arabă Siriană 

Scurt istoric: Siria reprezintă unul dintre străvechile centre de civilizaţie din Orientul Mijlociu. În antichitate a fost influenţată de civilizaţiile sumeriană, asiro - babiloniană, egipteană, arameană, feniciană, greacă şi romană.

În anul 64 Siria a fost cucerită de către romani şi transformată în provincie romană. Începând din secolul al IV-lea a făcut parte din Imperiul Bizantin.

În secolul al VII-lea a intrat sub stăpânire arabă. În secolele XI-XIII, unele părţi ale ţării au fost cuprinse în statele feudale create de cruciaţi în zonă. În perioada 1526 - 1918, a fost provincie a Imperiului Otoman. În 1920 a intrat sub mandatul Ligii Naţiunilor, care a predat-o spre administrare Franţei.

În cursul celui de-al doilea război mondial, Siria a fost ocupată de trupe britanice şi franceze care, în septembrie 1941, au proclamat Republica Independentă Siria. Prerogativele puterii au fost predate guvernului sirian abia în ianuarie 1944, iar independenţa reală şi deplină a fost obţinută la 17 aprilie 1946.

Între anii 1958 - 1961, Siria a făcut parte din Uniunea cu Egiptul, în cadrul "Republicii Arabe Unite".

În martie 1963, la conducerea ţării a venit Partidul Baas Arab Socialist care a iniţiat o politică de reforme structurale (reforma agrară, naţionalizarea marilor întreprinderi industriale ş.a.).

În noiembrie 1970, puterea a fost preluată de generalul Hafez Al Assad (care deţinea funcţia de ministru al apărării), prin aşa numita "Mişcare de redresare". El a exercitat funcţia de preşedinte al ţării până în iunie 2000, când, după decesul său, conducerea ţării a fost asumată de fiul său, Bashar Al Assad.

Siria a participat la războaiele arabo-israeliene din 1948-1949, iunie 1967 (când Israelul a ocupat Înălţimile Golan) şi octombrie 1973.

Capitala şi principalele oraşe: Damasc, Alep, Homs, Hama, Lattakia.

Suprafaţa: 185.180 km².

Populaţia: circa 21,75 milioane locuitori (2009).

Limba oficială: araba.

Ziua naţională: 17 aprilie, dată la care, în 1946, odată cu retragerea trupelor franceze de pe teritoriul Siriei, a fost dobândită independenţa ţării.

Forma de guvernământ: republică prezidenţială.

Situaţia politică internă: Siria este o republică prezidenţială, durata mandatului preşedintelui fiind de 7 ani. Candidatura la preşedinţie este înaintată de Consiliul Poporului (Parlamentul), la propunerea Comandamentului Regional al Partidului Baas Arab Socialist, şi este, apoi, supusă referendumului.

Constituţia din 1971, revizuită în martie 1973, proclamă Siria "un stat democratic, popular şi socialist" şi "parte a patriei arabe".

Consiliul Poporului (Parlamentul) se compune din 250 de membri, aleşi pe 4 ani. Ultimele alegeri parlamentare au avut loc în aprilie 2007.

Şeful statului: preşedintele Bashar Al-Assad a fost ales în această funcţie în iulie 2000. A fost reconfirmat în urma plebiscitului din iunie 2007.

Bashar Al-Assad este, în acelaşi timp, secretar general al Partidului Baas Arab Socialist, comandant şef al forţelor armate şi preşedinte al Frontului Naţional Progresist.

Vicepreşedinţii Republicii: Farouq Al-Shara (din februarie 2006) şi Najah Attar (din martie 2006).

Preşedintele Consiliului Poporului (Parlamentul): Mahmoud Al-Abrash, din 2003.

Preşedintele Consiliului de Miniştri: Mohammed Naji Otri, din septembrie 2003.

Ministrul de externe: Walid Al-Mouallem (februarie 2006).

Direcţia Orientul Mijlociu şi Africa, august 2010

 

 

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice