Relaţii bilaterale

Republica SINGAPORE

Scurt istoric: Încă din secolul al XIV-lea, în această zonă exista un centru comercial prosper. Denumirea inițială – Temasek – a fost schimbată în “Singapura”, cuvânt care în limba sanscrită înseamnă “oraşul leului”. De atunci, emblema oraşului Singapore este un cap de leu.

După 1869, când s-a dat în exploatare Canalul Suez, importanţa insulei a crescut şi mai mult ca oraş-port, aflat pe principala rută de navigaţie spre Extremul Orient. În scurt timp, Singapore a devenit principalul centru comercial din Asia de Sud-Est.

La începutul secolului al XX-lea, etnicii chinezi constituiau trei sferturi din populaţia teritoriului. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Singapore a căzut sub ocupaţia Japoniei. În 1946, Singapore a devenit colonie sub administraţie separată (Malacca şi Penang urmând să fie încorporate în Uniunea Malaeză), iar în 1959 a obţinut dreptul la autoguvernare internă. Pe scena politică au apărut două partide importante – Frontul Laburist şi Partidul Acţiunii Populare (PAP).

În 1963, Singapore intră în componenţa Federaţiei Malaezia. Din data de 9 august 1965, Singapore devine stat independent, în cadrul Commonwealth. Prim-ministru a devenit Lee Kuan Yew (1965-1990), care a iniţiat un program de reforme sociale, de industrializare rapidă şi de îmbunătăţire a condiţiilor de locuit şi de învăţământ.

Denumire oficială: Republica Singapore (The Republic of Singapore)

Capitala şi principalele oraşe: Singapore

Suprafaţă şi diviziuni teritoriale:Republica Singapore are în total 63 de insule și o suprafață de 719.9 kmp (2017) .

Populaţia: 5,6 milioane (2017); rată de creştere – 0,1%.

Grupuri etnice: chinezi (74,3%), malaezieni (13,4%), indieni (9%), alte naţionalităţi (3,2%).

Religie:  Budism/taoism  43,2%, creștinism 18.8%, atei 18,5%, islam 14%, hinduism 5%, altele 0,6% (2015).

Limbi oficiale: engleză, mandarină, malaeză, tamilă.

Ziua naţională: 9 august, ziua proclamării independenţei faţă de Federaţia Malaeziei.

Forma de guvernământ: Republică parlamentară.

Şeful statului:  Excelența Sa, Dna.  Halimah Yacob, Președintele Republicii Singapore (începând cu 14.09.2017) https://www.istana.gov.sg/

Premier:  Lee Hsien Loong (începând cu 10 august 2004) https://www.pmo.gov.sg/

Ministru al afacerilor externe:  Dr. Vivian Balakrishnan (începând cu 1 octombrie 2015) https://www1.mfa.gov.sg/ 

Situaţia politică internă:   În ultimii ani, situaţia internă din Singapore s-a caracterizat prin stabilitate politică şi dezvoltare economico-socială susținută. Guvernarea mono-partită a PAP datează din 1959. În urma alegerilor din septembrie 2015, PAP deţine 83 din cele 89 de locuri din Parlament.

Februarie 2019

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice