Relaţii bilaterale

Republica GUATEMALA

Denumire oficială: Republica Guatemala (República de Guatemala)

Scurt istoric: La 15 septembrie 1821, Guatemala îşi proclamă independenţa faţă de Spania. Este anexată, pentru scurt timp de Imperiul Mexican (1822-1823). Între 1823-1838 face parte din Federaţia Provinciilor Unite ale Americii Centrale. Un an după destrămarea acesteia, în 1839 se proclamă republică de sine stătătoare.

Preşedintele Juan José Arivalo iniţiază, în perioada 1944-1950, un amplu program de reforme sociale, continuate de succesorul sau, colonelul Jacobo A. Guzman (1951-1954).

În iulie 1984, au avut loc alegeri pentru Adunarea Constituantă, care a promulgat o nouă Constituţie. În decembrie 1985, este ales în funcţia de preşedinte candidatul Partidului Creştin Democrat, Vinicio Cerezo Arivalo, care preia funcţia la 14 ianuarie 1986, revenindu-se, astfel, la un regim constituţional. Acesta a iniţiat un proces de democratizare a ţării.

În urma alegerilor a început procesul de detensionare a situaţiei interne, după 30 de ani de conflict armat, gherila acceptând invitaţia de a participa la organizarea de negocieri directe cu guvernul guatemalez. Primul contact a avut loc în 1991, la Ciudad de Mexico.

În urma negocierilor de la Oslo (1994), s-a semnat acordul privind crearea unei „Comisii a Adevărului”, formată din 3 membri, un reprezentant al ONU şi câte un reprezentant al fiecărei părţi. Comisia a avut ca sarcină elaborarea unui raport cu privire la încălcarea drepturilor omului de către ambele părţi, în vederea evitării repetării acestora.

În mai 1996, s-a conturat Acordul de pace între gherilă, grupată în URNG (Uniunea Revoluţionară Naţională Guatemaleză) şi guvern, semnat la 29 decembrie 1996. Acordul cuprindea soluţii globale pentru reglementarea problemelor economice, sociale, politice şi militare ale conflictului.

Capitala şi principalele oraşe: Ciudad de Guatemala; Quetzaltenango, Escuintla, Mazatenango, Antigua

Suprafaţa şi diviziunile teritoriale: 108 889 km2; 22 departamente

Populaţia: 14.647.083 locuitori (estimări iulie 2014), din care metişi şi europeni 59,4%, indigeni de origine Maya 40,3%, alţii 0,3%.

Religia: romano-catolică cca. 70%; protestantă 25% (baptistă şi evanghelică).

Limba oficială: spaniola

Ziua naţională: 15 septembrie

Forma de guvernământ:  republică prezidenţială

Situaţia politică internă: Şeful statului şi al guvernului este Jimmy Morales (din ianuarie 2016).

Ministrul relaţiilor externe: Carlos Raúl Morales Moscoso (din septembrie 2014).

 

Direcţia America Latină şi Caraibe, ianuarie 2016

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice