Relaţii bilaterale

Republica CONGO

 

Relaţii diplomatice

Au fost stabilite relaţii diplomatice la nivel de ambasadă, la 21 august 1968. La începutul anilor '70, cele două state au deschis, la Bucureşti şi respectiv la Brazzaville, ambasade conduse de ambasadori rezidenţi.

În octombrie 1995, din considerente financiare, Ambasada României la Brazzaville a fost închisă temporar.

La 12 martie 1997, s-a deschis consulatul onorific al României la Brazzaville.
România l-a numit în calitate de însărcinat cu afaceri a.i. pe domnul George Anghel cu reşedinţa în Angola.

Preşedintele Republicii Congo, Denis Sassou-Nguesso a participat la Summit-ul Francofoniei desfăşurat la Bucureşti în septembrie 2006.

 

Relaţiile economice 

În ultimii ani, schimburile comerciale au înregistrat un volum nesemnificativ. La data de 31.07.2011, schimburile comerciale se situau la valoarea de 4,51 milioane dolari, din care 4,18 mil. dolari export.

Din operaţiunile economice anterioare, Republica Congo are o datorie faţă de România, provenind din credite comerciale şi acordarea de asistenţă de specialitate. 

 Evoluţia schimburilor comerciale în perioada 2014 - 2015 (milioane USD)

 

 

2014

2015

  Total

    12,78 

5,69

Export

    12,61

5,66

Import

    0,15

0.03

 

 

Cadrul juridic

De-a lungul anilor s-au semnat mai multe acorduri privind colaborarea în diverse domenii, în special pe plan economic.

Cadrul juridic al relaţiilor bilaterale urmează să fie actualizat şi dezvoltat în conformitate cu statutul României de ţară membră a Uniunii Europene şi cu nivelul de dezvoltare a celor două economii.

 

Relaţii culturale 

În România au fost formate peste o mie de cadre congoleze, cea mai mare parte ca bursieri ai statului român.

După 1990, au fost prezentate la Brazzaville două expoziţii fotodocumentare şi filme documentare de scurt metraj.

 

Menţiuni speciale

Cetăţenii celor două ţări au nevoie de viză de intrare pentru a călători în România şi, respectiv, în R. Congo, cu excepţia posesorilor de paşapoarte diplomatice sau de serviciu

ianuarie 2016

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice