Relaţii bilaterale

Republica GAMBIA


Relaţii diplomatice

La data de 30 iulie 1971, între România şi Republica Gambia au fost stabilite relaţii diplomatice la rang de ambasadă.

Ambasadorul Gambiei la Paris este agreat şi în România - E.S. Domnul Yusupha Alieu Kah.

Ambasadorul României în Senegal, E.S. doamna Elena Ștefoi, este acreditată, în calitate de ambasador nerezident al României, în Republica Gambia.

 

Dialog interministerial

La 16 mai 2011, ministrul de Externe gambian Mamadou Tangara – în prezent, ambasador al ţării sale pe lângă ONU - aflat în vizită privată în România, a avut o întrevedere la Ministerul român al Afacerilor Externe.

În marja summit-ului Uniunea Africană – Uniunea Europeană, care a avut loc la Abidjan, la 29-30 noiembrie 2017, șeful delegației române, doamna Monica Gheorghiță, a realizat o întrevedere cu vice-președintele din Republica Gambia, Fatoumata Jallow Tambajang și cu ministrul afacerilor externe gambian, A.N.M. Ousainou Darboe.

În luna mai 2018, secretarul de stat pentru relații cu vecinătatea estică și relații multilaterale la nivel global, Dan Neculăescu, a participat la Conferința Internațională pentru gambia, desfășurată la Bruxelles, în marja căreia a avut o scurtă întrevedere cu președintele gambian, Adama Barrow.

Cadrul juridic

La 4 iunie 1977, s-a semnat la Banjul, Acordul privind transporturile aeriene civile.

 

Menţiuni speciale 

Cetăţenii gambieni au nevoie de viză pentru a veni în România.

Cetăţenii români au nevoie de viză pentru a călători în Gambia.

Decembrie 2018

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice