Relaţii bilaterale

Republica GUINEEA ECUATORIALĂ


Prezentare generală

Denumirea oficială: Republica Guineea Ecuatorială

Insula Bioko a fost cedată Spaniei la 1717 de către coloniştii portughezi. La 1904, prin unirea teritoriilor insulare şi de uscat, a luat denumirea de Guineea Spaniolă.

În martie 1968 tara a devenit independentă numele acesteia fiind Republica Guineea Ecuatorială.

Republica Guineea Ecuatorială este un stat democratic pluripartit, opoziţia politică fiind totuşi foarte puţin vizibilă. Puterea este concentrată în mâinile preşedintelui Teodoro Obiang Nguema Mbasogo care a câştigat alegerile din 2002 cu peste 99% din voturile exprimate. Partidul Democratic din Guineea Ecuatorială (PDGE) din care provine preşedintele ţării, a câştigat 98 din cele 100 de locuri în Parlament. Puterea judecătorească şi legislativul se află sub controlul direct al şefului statului. Cu prilejul alegerilor, observatorii internaţionali au remarcat certe progrese democratice, deşi unele nereguli persistă.

Descoperirea unor importante zăcăminte de hidrocarburi a generat apariţia Mişcării de Autodeterminare a insulei Bioko (MAIB) precum şi o serie de rivalităţi inter-etnice. O serie de membri ai MAIB se află în prezent în închisoare ca urmare a unei tentative eşuate de lovitură de stat (aprilie-mai 2002). Există şi un auto-proclamat „guvern în exil” care are sediul în Spania şi este condus de fostul ministru Severo Moto, membru al Partidului Progresului din Guineea Ecuatorială.

Suprafaţa: 28.051 Km2

Capitala: MALABO

Forma de guvernământ: republică prezidenţială

 

Economia

Guineea Ecuatorială înregistrează una din cele mai mari rate de creştere economică din lume (în 2004 aceasta a fost de 34,2%) datorată în special importantelor zăcăminte de hidrocarburi descoperite în ultima perioadă. Veniturile din exportul de petrol s-au cifrat la circa 15 milioane USD/an (2011), la o producţie estimata, în 2009, de 299.400 barili/zi. Tensiunile cu Gabonul generate de disputarea unor câmpuri petrolifere au fost aplanate prin negocieri mediate de ONU, finalizate cu un acord semnat în iulie 2004, prin care se stipulează exploatarea în comun a acestor zăcăminte.

Ramuri principale: industria petrolieră, exploatare silvică, pescuit, gaze naturale.

Export: petrol brut, lemn.

Parteneri: China, Coreea de Sud, Spania, Brazilia.

Import: echipamente petroliere, materiale de constructii, autoturisme.

Parteneri: Olanda, Spania, China, SUA.

Decembrie 2018

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice