Relaţii bilaterale

Republica SENEGAL


Relaţii bilaterale

Senegalul este unul dintre statele africane cu care avem foarte bune relaţii, bazate pe apartenenţa comună la Francofonie, pe sprijinul acordat de România acestei ţări după obţinerea independenţei şi pe o cooperare diversificată, inclusiv in instanţe internaţionale.

Relaţiile diplomatice au fost stabilite, la nivel de ambasadă, la 5 noiembrie 1965.

Relaţii politice 

  • 1992 –Dakar, întâlnire între şefii de stat ai României şi Senegalului, prilejuita de momentul unei escale tehnice.
  • 1990, 1991 şi 1994 –Dakar, întâlniri la nivelul primilor miniştri din cele două ţări, cu prilejul unor escale tehnice.
  • 1998 – Vizita oficială în România a ministrului senegalez de Externe.
  • 2003 – Vizita în Senegal a ministrului Apelor şi Protecţiei mediului.
  • 2003 – Vizita oficială a preşedintelui României în Senegal.
  • 2005 – Vizita secretarului de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor, în marja celei de-a 8-a reuniuni ministeriale a Reţelei Internaţionale privind Politica Culturală.
  • 2006 – Au avut loc la Dakar doua runde de consultări politice pe linie MAE la nivel de Secretar de Stat pentru Afaceri Globale, respectiv, Secretar de Stat pentru Francofonie.
  • 2006 – Preşedintele Republicii Senegal, Me Abdoulaye Wade, a participat la Sommet-ul Francofoniei de la Bucureşti şi a avut, cu această ocazie, convorbiri bilaterale cu preşedintele Românie, Traian Băsescu.
  • 2007 – Vizita la Dakar a Secretarului de Stat pentru Francofonie din MAE.
  • 25-28 aprilie 2010 – Ministrul de stat, ministrul Afacerilor Externe din Senegal, Madické Niang, a efectuat o vizită oficială la Bucureşti.
  • 17 aprilie 2014 – Vizita oficială la Bucureşti a ministrului afacerilor externe şi senegalezilor din exterior, Mankeur Ndiaye.


Reprezentare diplomatică

Ambasada României la Dakar a fost deschisă în februarie 1977. Ambasador în funcţie este conf.univ.dr. Ciprian Mihali, sosit la post în iunie 2012. 

Senegalul nu are ambasador acreditat în România, relaţiile cu ţara noastră fiind gestionate de Ambasada Senegalului la Berlin.

În 1998, Senegalul a deschis un consulat onorific la Bucureşti. Din 2009, consul onorific este domnul Edouard Mansour.

La 13 februarie 2008 a fost deschis consulatul onorific al României în Senegal condus de domnul Hamid Georges Ghorra, consul onorific pentru regiunile Kaolack, Fatick si Thiès.
 

Cooperare economică

În mai 2007 a avut loc la Bucureşti Forum-ul româno-senegalez al oamenilor de afaceri, organizat de Ambasada României de la Dakar împreună cu Camerele de Comerţ ale celor două ţări şi Ministerul român al Economiei şi Finanţelor.

În perioada 5-12 iunie 2010, o delegaţie economică română, alcătuită din 37 operatori economici, s-a aflat la Dakar, ocazie cu care au fost identificate domenii de interes pentru cele două părţi (agricultură, prospecţiuni geologice, aviaţie, turism).Misiuni similare, ca obiective si componenţă, s-au desfăşurat în noiembrie 2011, aprilie 2012, noiembrie 2012 şi noiembrie 2013, ocazii cu care au fost semnate înţelegeri între companii româneşti şi operatori locali din sfera publică şi/sau privată, în diverse domenii.

Este negociat şi gata de semnare Acordul de cooperare economică, industrială, tehnică şi ştiinţifică între Guvernul României şi Guvernul Republicii Senegal.
 

Schimburile comerciale 

La 31 12 2013, exporturile româneşti în Senegal se cifrau la 12,862 milioane USD (o crestere de 55% comparativ cu 2012) iar importurile din Senegal la 0,007 milioane USD.

Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor Români (ANEIR) a deschis la Dakar, în 2012, un Centru privat de promovare a relaţiilor economice româno-senegaleze.

Interesul pe care îl prezintă piaţa Africii de Vest pentru companiile din România relevă importanţa proiectului vizând redeschiderea, de către MECMA, a Biroului economic Dakar.
 

Cooperare cultural-ştiinţifică

Principalele manifestări cultural-ştiinţifice

  • Expoziţia de pictură pe sticlă „România-Senegal. Dialog pe drumul sticlei” (Bucureşti, septembrie 2006; Dakar, decembrie 2006; Saint-Louis, ianuarie-februarie 2007);
  • Emisiune de televiziune dedicată României, cu ocazia aderării la Uniunea Europeană;
  • Săptămâna culturii române” (Saint-Louis, mai 2007);
  • Expoziţia „Art Nouveau în România” (Saint-Louis, mai 2007; Dakar, iunie 2007);
  • Ziua filmului românesc” (Saint-Louis, iulie 2007);
  • Expoziţia „Attitudes” – proiecte de restaurare a patrimoniului cultural realizate in ultimii ani de către Universitatea Ion Mincu din Bucureşti (noiembrie 2007).
  • Serie de emisiuni radiofonice (interviuri şi relatări) despre Senegal şi despre francofonie, realizate de Radio România (vara şi toamna 2013);

Acţiuni punctuale

  • Încheierea, în anul 2007, a 4 acorduri de cooperare între: Universitatea Bucureşti şi Universitatea Cheikh Anta Diop din Dakar; Universitatea Bucureşti şi Universitatea Gaston Berger din Saint-Louis; Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti şi Fundaţia pentru Patrimoniu din Senegal; Universitatea Ovidius din Constanţa şi Institutul Fundamental al Africii Negre din Dakar;
  • Încheierea, în anul 2010, a unui Acord de cooperare la nivelul Institutelor Diplomatice român şi, respectiv, senegalez;
  • Vizita la Dakar a preşedintelui Ordinului Arhitecţilor din România, dl. Şerban Ţigănaş, şi semnarea Convenţiei de colaborare între OAR şi OAS (decembrie 2012);
  • Vizita în Senegal a unei delegaţii a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, condusă de acad. dr. Ioan-Aurel Pop, rector, şi semnarea Acordului de colaborare cu Universitatile Cheikh Anta Diop din Dakar şi Universitatea Gaston Berger din Saint-Louis (februarie 2013);
  • Vizita la Dakar a unei delegaţii a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, condusă de prof.dr. Doru Pamfil, rector (martie 2013);
  • Vizita la Dakar a unei delegaţii a Societăţii Române de Radio, condusă de dl. Dan Şanta, director de relaţii internaţionale (iunie 2013);
  • Deschiderea,la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a Centrului de Studii Africane (octombrie 2013);
  • Vizita în România a unei delegaţii senegaleze, formată din dna Penda Mbow, consilier personal al preşedintelui Senegalului pentru Francofonie, şi dl. El Hadj Hamidou Kassé, preşedinte al Comitetului ştiinţific de organizare a Sommet-ului Francofoniei de la Dakar din 2014 (noiembrie 2013);
  • Anual, doctoranzi si cercetători din Africa subsahariană, inclusiv din Senegal, au obţinut burse „Eugen Ionescu”, acordate prin programul finanţat de guvernul României şi gestionat de Biroul din Dakar al Agenţiei universitare a Francofoniei.


Cooperare în domeniul militar

La 4 august 2011 a intrat in vigoare Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Senegal privind cooperarea în domeniul militar.


Alte domenii de cooperare sectorială

August 2011: A fost propus, spre negociere, un Acord de cooperare între AGERPRES şi Agenţia Senegaleză de Presă (ASP).

Cu ocazia vizitei oficilale la Bucureşti a ministrului senegalez de externe, Mankeur Ndiaye, a fost semnat Memorandumul de Înţelegere între ministerele Afacerilor Externe român şi senegalez.

Iulie 2013: S-a propus, spre negociere, Programul de cooperare în domeniul educaţiei şi culturii şi în alte domenii conexe între guvernul României şi guvernul Senegalului.

Septembrie 2013: A fost creată Asociaţia româno-senegaleză de cooperare şi solidaritate (ASERCOS).

Octombrie 2013: A fost lansată, de către Parlamentul României, iniţiativa creării unui Grup de prietenie între parlamentul României şi parlamentul Senegalului.


Menţiuni speciale 

Cetăţenii celor două ţări posesori de paşapoarte simple au nevoie de viză de intrare în România, şi respectiv, în Senegal.

Conform acordului încheiat între România şi Senegal, cetăţenii celor două ţări deţinători de paşapoarte diplomatice şi de serviciu nu au nevoie de vize.

 

Direcţia Orientul Mijlociu şi Africa, mai 2014

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice