Relaţii bilaterale

Regatul NORVEGIEI

 

Denumire oficială: Regatul Norvegiei (Kongeriket Norge).

Capitala şi principalele oraşe: Oslo (capitala), Bergen, Trøndheim, Stavanger, Kristiansand, Drammen, Skien, Tromsø, Ålesund şi Molde.

Suprafaţă şi diviziuni teritoriale: 385.252 km². Teritoriul este împărţit în 19 unităţi administrativ-teritoriale, numite fylke. Insulele Svalbard, Jan Mayen în Oceanul Arctic, Insulele Bouvet şi Petru I în Antarctica sunt teritorii dependente.

Populaţia: 5 328 212 locuitori (la 1 ianuarie 2019).

Limba oficială: norvegiana (norvegiana modernă – nynorsk şi norvegiana standard – bokmål); sami, vorbită în regiunea de nord de populaţia Sami, are un statut egal cu cel al limbii norvegiene.

Ziua naţională: 17 mai, data promulgării Constituţiei (1814).

Religie: luterani evanghelici, musulmani, ortodocși, penticostali şi romano-catolici.

Moneda naţională: coroana norvegiană (NOK)

Prefix telefonic internațional: + 47

Scurt istoric. Teritoriul Norvegiei a fost locuit din antichitate de triburi germanice, conform relatărilor istoricului Iordanes. Între secolele al VIII-lea și al X-lea, întreaga regiune a Scandinaviei a fost leagănul civilizației vikingilor. Micile regate feudale au fost unite în 872 de regele Harald I Hårfagre (850-932). În secolele IX-XI, vikingii au organizat expediţii care i-au purtat pe coastele Islandei, Groenlandei, Americii de Nord şi Mediteranei. La începutul secolului XI, tradițiile nordice au fost înlocuite treptat de creştinism prin contribuția regilor misionari Haakon Haraldsson, Olaf Tryggvasson și Olaf al II-lea Haraldsson. Împreună cu Islanda, Suedia şi Finlanda, Norvegia a făcut parte, între 1397 şi 1523, din Uniunea de la Kalmar, al cărei hegemon a fost Danemarca. Cedată de Danemarca Suediei prin pacea de la Kiel (1814), Norvegia a obţinut un statut autonom (20 octombrie 1814), rămânând legată de Suedia prin acelaşi monarh. La 17 mai 1814, Norvegia și-a declarat independența, a adoptat o constituție bazată pe modelele american și francez și l-a proclamat rege pe prințul moștenitor al Danemarcei și Norvegiei, Christian Frederick. În urma războiului norvegiano-suedez, a fost adoptată Convenția de la Moss⁠, regele Christian Frederik a abdicat, iar Parlamentul Norvegiei⁠ a modificat constituția pentru a permite uniunea personală cu Suedia, pe care Norvegia a fost obligată să o accepte. Pe 4 noiembrie 1814, Stortinget (Parlamentul norvegian) l-a ales pe Carol al XIII-lea al Suediei rege al Norvegiei. La 7 iunie 1905, uniunea personală a fost denunţată, iar Norvegia s-a proclamat stat independent. În primul război mondial, Norvegia a fost neutră iar în cursul celui de-al II-lea Război Mondial a fost ocupată de trupele Germaniei naziste (1940-1945).


Informaţii politice

Forma de guvernământ: monarhie constituţională. Puterea executivă este exercitată de Consiliul de Stat (numit şi Consiliul de Coroană, format din primul ministru şi cabinetul său), în numele Regelui.

Șeful statului: Regele Harald V (din 1991). Funcţiile acestuia sunt, în mare parte, ceremoniale.

Primul ministru: Erna Solberg (al 2-lea mandat din octombrie 2017).

Ministrul afacerilor externe: Ine Marie Eriksen Søreide (din 20 octombrie 2017).

Parlamentul (Stortinget): unicameral, numără 169 membri și este prezidat de Tone Wilhelmsen Trøen (15.03.2018 - 30.09.2019). Alegerile legislative au loc o dată la 4 ani. Ultimele alegeri legislative au avut loc în 2017, iar următorul scrutin legislativ se va desfăşura în 2021.

Partide politice. În urma alegerilor legislative din septembrie 2017, din Parlamentul norvegian fac parte 9 partide: Partidul Conservator (Høyre),  Partidul Progresului (FrP), Partidul Laburist (Arbeiderpartiet), Partidul Socialist de Stânga (SV), Partidul Creştin-Democrat (KrF), Partidul Liberal (Venstre), Partidul de Centru (Senterpartiet) Partidul Verde (MDG) și Partidul Roșu (Rødt). La data de 9 octombrie 2017 a fost deschis noua sesiune a Parlamentului Norvegiei, ca urmare a alegerilor legislative din septembrie 2017.

Legături către principalele site-uri oficiale:

Profil socio-economic

Situaţia economică şi socială: Norvegia a beneficiat în ultimii ani de creşteri constante, solide şi durabile, datorate în principal exploatării a resurselor de petrol şi gaze naturale.

Politica guvernamentală are ca obiective principale: creşterea competitivităţii pentru afacerile norvegiene, educaţie, siguranţă şi bunăstare sporite pentru cetăţeni, eliminarea şomajului, dezvoltarea economică, creşterea nivelului de trai, menţinerea unui ritm crescător de dezvoltare pe termen lung.

Industriile majore ale Norvegiei, care îi conferă poziţii de vârf pe piaţa europeană şi internaţională, sunt: petrolul şi gazele naturale (în primele cinci locuri mondiale), construcţiile navale, hidroenergie, industria pentru energia solară, industria ICT şi industria de mediu.

Ca urmare a strategiei privind protecția mediului, marile companii au în vedere diminuarea poluării cu hidrocarburi energetice. Exporturile de inginerie tehnică şi tehnologică sunt tipice pieţei norvegiene, necesitând forţă de muncă și personal calificat pentru realizarea proiectelor.

Principalele ramuri industriale sunt: industria petrolieră, exploatarea gazelor naturale, energia, pescuitul, industria maritimă.

Principalii parteneri comerciali sunt: Marea Britanie, Germania, Regatul Ţărilor de Jos, Franţa, Suedia.

Relaţia Norvegiei cu Uniunea Europeană

Norvegia nu este membru al UE, însă are relație activă cu aceasta. Împreună cu Islanda și Liechtenstein, Norvegia face parte din Spațiul Economic European (SEE). Spaţiul Economic European (SEE) a fost creat în 1994, ca o zonă de Liber Schimb între Comunitatea Europeană (CE) şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS). SEE reuneşte Statele Membre ale Uniunii Europene (UE) şi trei dintre Statele AELS (Norvegia, Islanda şi Liechtenstein), într-o piaţă internă comună. Acordul SEE este principalul instrument juridic care reglementează cooperarea economică a Norvegiei cu UE, fiind supranumit acordul „celor patru libertăţi”: de circulaţie a forţei de muncă, a serviciilor, a mărfurilor şi a capitalului.

Norvegia susţine acţiunea externă comunitară, aliniindu-se la majoritatea pozițiilor UE privind politica externă. Principalele teme ale dialogului bilateral sunt: schimbările climatice, Extremul Nord, valorificarea potenţialului energetic al regiunii arctice, cooperarea regională, în special Dimensiunea Nordică şi Rusia, protecţia mediului înconjurător și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, managementul conflictelor, cu precădere Balcanii de Vest, regiunea Caucazului, Orientul Mijlociu, combaterea crimei organizate; lupta împotriva terorismului etc.

Politica externă

Pentru asigurarea securităţii sale, Norvegia urmăreşte, în principal, consolidarea alianţei nord-atlantice, menţinerea unor relaţii bune cu SUA şi dezvoltarea cooperării nordice. Pe această linie, Norvegia acordă o atenţie deosebită apartenenţei la NATO, mecanismelor de cooperare regională nordică, consolidării sistemului ONU şi respectării dreptului internaţional.

Principala prioritate de politică externă este protejarea intereselor economice în Extremul Nord, unde este preocupată de exploatarea importantelor resurse de petrol şi gaze naturale de care dispune şi contrabalansarea influenței Rusiei.

Norvegia este un membru fondator al NATO, fiind o componentă importantă în apărarea Alianţei. De asemenea, Norvegia face parte din Organizaţia Naţiunilor Unite, este membru în Consiliul Ministerial Nordic, Consiliul Artic, Consiliul Barents, Consiliul Statelor de la Marea Baltică, Consiliul Europei, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Organizaţia Mondială a Comerţului, Fondul Monetar Internaţional, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare etc.

mai 2019

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice