Relaţii bilaterale

Confederaţia ELVEŢIANĂ


Denumire oficială: Confederaţia Elveţiană (Schweizerische Eidgenossenschaft în germană, Confédération suisse în franceză)

Capitala şi principalele oraşe: Berna (capitala), Zürich (385.000 locuitori), Geneva (191.803 locuitori), Basel (circa 190.000 locuitori)

Suprafaţă şi diviziuni teritoriale: 41.285 km². Elveţia este compusă din 26 cantoane şi semi-cantoane: Zürich (ZH), Bern (BE), Luzern (LU), Uri (UR), Schwyz (SZ), Obwalden (OW), Nidwalden (NW), Glarus (GL), Zug (ZG), Fribourg (FR), Solothurn (SO), Basel-Stadt (BS), Basel-Landschaft (BL), Schaffhausen (SH), Appenzell-Ausserrhoden (AR), Appenzell-Innerrhoden (AI), St. Gallen (SG), Graübunden (GR), Aargau (AG), Thurgau (TG), Ticino (TI), Vaud (VD), Valais (VS), Neuchatel (NE), Genève (GE), Jura (JU)

Populaţia: 7.870.100 de locuitori, din care aproximativ 1,7 milioane de străini rezidenţi în Elveţia.

Limbi oficiale: germana, franceza, italiana, retoromană[1]

Ziua naţională: 1 august

Religie: romano-catolici (41,8%), protestanţi (35,3%), musulmani (4,3%), ortodocşi (1,8%)

Moneda naţională: Francul elveţian (CHF)

Prefix telefonic internaţional: + 41

Scurt istoric: În anul 1291, reprezentanţii cantoanelor Uri, Schwyz şi Unterwald au semnat Scrisoarea de Alianţă, care le-a unit în lupta împotriva autorităţii sporite a Austriei, deţinătoarea din acea perioadă a tronului german imperial al Sfântului Imperiu Roman. În bătălia de la Morgarten din 1315, elveţienii au înfrânt trupele habsburgilor, asigurându-şi cvasi-independenţa faţă de aceştia.

În Tratatul de la Westfalia din 1648, ţările europene au recunoscut independenţa Elveţiei faţă de Sfântul Imperiu Roman şi neutralitatea ei. În 1798, forţele franceze au cucerit Elveţia. Congresul de la Viena din 1815 a restabilit independenţa Elveţiei, iar puterile europene au acceptat să recunoască neutralitatea elveţiană.

Elveţia a adoptat o constituţie federală în 1848, revizuită în 1874, care a stabilit responsabilitatea federală în afacerile interne, apărare şi comerţ.

În 2002, Elveţia a devenit membru cu drepturi depline al Organizaţiei Naţiunilor Unite.


Informaţii politice

Forma de guvernământ: republică federală

Preşedintele federal în anul 2016 (conform principiului preşedinţiei rotative) – Johann N. Schneider-AmmannMinistrul afacerilor externe – Didier Burkhalter

În cadrul Confederaţiei Elveţiene, puterea executivă este asigurată de Consiliul Federal (Guvernul), alcătuit din 7 membri (consilieri federali) aleşi de către Adunarea Federală (Parlament) pentru un mandat de 4 ani. Din decembrie 2007, Consiliul Federal este compus din reprezentanţii a cinci partide. El asigură guvernarea pe baza unui acord pe care îl încheie după fiecare alegere a Consiliului Federal de către Parlament. Această structură a Consiliului Federal vizează asumarea responsabilităţii colective, de către toţi cei 7 membri, pentru deciziile luate. Spiritul corporatist, la nivel social şi politic, este tipic pentru Elveţia. Din acest motiv, în Elveţia, nu există practic, opoziţie.

Preşedintele Confederaţiei, care este şi şef al Consiliului Federal, este desemnat, pe termen de un an, prin rotaţie, dintre cei şapte membri ai Consiliului Federal. Preşedintele conduce şedinţele Consiliului Federal şi are sarcini de reprezentare. Pe durata mandatului de preşedinte el îşi menţine şi funcţia de şef al departamentului pe care îl conducea anterior.

Actualul Consiliu federal, ales în data de 9 decembrie 2015, are următoarea componenţă:

  • Johann N. Schneider-Ammann – (PLR/FDP – Partidul Liberal-Radical), Preşedinte al Confederaţiei, şeful Departamentului Federal pentru Afaceri Economice, Formare şi Cercetare;
  • Doris Leuthard – (PDC/CVP – Partidul Popular Creştin-Democrat), Vice-preşedinte al Confederaţiei, şeful Departamentului Federal pentru Mediu, Transport, Energie şi Comunicaţii".
  • Simonetta Sommaruga (PS – Partidul Socialist), şeful Departamentului Federal de Justiţie şi Poliţie ;
  • Didier Burkhalter – (PLR/FDP – Partidul Liberal-Radical) şeful Departamentului Federal al Afacerilor Externe;
  • Alain Berset ,(PS – Partidul Socialist), şeful Departamentului Federal pentru Afaceri Interne (muncă, asigurări sociale, pensii, sănătate);
  • Ueli Maurer (UDC/SVP – Uniunea Democratică de Centru/ Partidul Popular Elveţian), şeful Departamentului Federal de Finanţe;
  • Guy Parmelin – (UDC/SVP – Uniunea Democratică de Centru/ Partidul Popular Elveţian), şeful Departamentului Federal pentru Apărare, Protecţie civilă şi Sport;

ParlamentulAdunarea Federală (Parlamentul) este compusă din două camere: Consiliul Naţional (Camera Deputaţilor), care are 200 de membri şi Consiliul Statelor (Senatul) compus din 46 de membri (câte doi pentru fiecare canton întreg şi câte unul pentru fiecare semi-canton). Ca ordine de precădere, preşedintele Consiliului Statelor se situează imediat după membrii Consiliului Federal. Din punct de vedere politic, Adunarea Federală (Parlamentul elveţian) este formată din grupări sau facţiuni politice. Facţiunile cuprind membri ai aceluiaşi partid sau ai partidelor care au platforme politice asemănătoare. Pentru a se forma o facţiune parlamentară trebuie să se unească cel puţin 5 deputaţi.

Repartiţia locurilor în Camera Deputaţilor, rezultată în urma alegerilor federale din 18 octombrie 2015, este următoarea: Partidul Popular Elveţian (UDC/SVP) – 65 locuri, Partidul Socialist (SPS/PS) – 43 locuri, Partidul Liberal Radical (FDP/PLR) – 33 locuri, Partidul Democrat Creştin (CFP/PDC) – 27 locuri, Partidul Ecologist Elveţian (GPS/PES) – 11 locuri, Partidul Burghez Democrat (BDP/PBD) – 7 locuri, Partidul Verde Liberal (ecologist de dreapta) – 7 locuri, Partidul Evanghelic Popular – (PEV, protestanţi de centru ) – 2 locuri, Ligue des Tessinois/Lega dei Ticinesi (dreapta populistă şi regionalistă) – 2 locuri, Mouvement Citoyens Romand – 1 loc, Parti suisse du travail  - 1 loc.

Legături către principalele site-uri oficiale


Profil socio-economic

Situaţia economică şi socială: Economia elveţiană se caracterizează printr-un nivel ridicat de dezvoltare, cu un puternic grad de internaţionalizare şi orientare spre export. Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă nucleul economiei helvete şi dispun de un grad ridicat de inovaţie şi competitivitate.

Elveţia este al 7-lea centru financiar internaţional, rolul său pe pieţele financiare internaţionale neputând fi neglijat, în special in perioadele de criză.

Principalele ramuri industriale: Industria orologeriei, industria chimică şi farmaceutică, industria metalurgică, industria maşinilor şi echipamentelor electrice şi electronice.

Principalii parteneri comerciali: Germania, Italia, Franţa, SUA.


Afaceri europene

Elveţia nu este membru al UE, dar are numeroase acorduri cu UE în diverse domenii. Din punct de vedere politic, valorile promovate de Elveţia sunt similare cu cele ale UE (democraţie, securitate, drepturile omului etc.). Relaţiile economice sunt importante: peste 60% din exporturile Elveţiei sunt destinate statelor UE, iar 80% din importuri provin din UE, Elveţia find al doilea partener comercial al UE.

Relaţia Elveţiei cu UE a intrat într-o nouă etapă începând cu data de 9 februarie 2014, când elveţienii au votat, prin referendum, cu o majoritate de 50,3%, iniţiativa Uniunii Democrate de Centru (SVP/UDC) „contra imigraţiei în masă”, care presupune limitarea numărului autorizaţiilor de şedere eliberate pentru străini (inclusiv pentru cetăţenii europeni), prin plafoane şi cote anuale. Introducerea unor astfel de cote contravine principiului liberei circulaţii a persoanelor, unul dintre principiile fundamentale ale UE, precum şi Acordului dintre UE şi Elveţia privind libera circulaţie a persoanelor, în vigoare din 2002. Rezultatul referendumului din 9 februarie 2016 contra imigrației în masă a fost legiferat prin introducerea în Constituția federală a art. 121ª. Acesta trebuie pus în aplicare până cel târziu în luna februarie 2017.


Relaţii internaţionale

Elveţia are o politică externă activă şi pragmatică, urmărind să îşi consolideze statutul de neutralitate activă şi rolul de mediator internaţional.

Elveţia privilegiază abordarea colectivă şi cooperarea multinaţională, îndeosebi în domeniul drepturilor omului, migraţiei, schimbărilor climatice, protecţiei mediului, promovării păcii, prevenirii conflictelor, dezarmare, ajutor pentru dezvoltare etc.

Elveţia este stat membru al ONU, Consiliului Europei, Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional. Elveţia nu este membră NATO, dar este membră a Parteneriatului pentru Pace al NATO.

Elveţia se remarcă şi prin relaţiile sale foarte dinamice cu ţările vecine, prin relaţiile bune cu actorii globali, statele din Orientul Mijlociu, Iran, Irak, Afganistan, China (fiind primul stat din Europa continentală care a încheiat un acord de liber schimb cu China) precum şi prin lupta împotriva finanţării terorismului internaţional.

 

octombrie 2016

 

[1] Este o limbă romanică vorbită de aproximativ 35.000 de persoane în cantonul Graubünden şi care reuneşte mai multe dialecte cu deosebiri mari între ele: sursilvan, sutsilvan, surmiran, puter şi vallader. Este considerată limba care seamănă cel mai mult cu limba română.

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice