Relaţii bilaterale

Republica ISLANDA


Denumire oficială: Republica Islanda (Lýðveldið Ísland), forma scurtă Islanda (Ísland).

Capitala şi principalele oraşe: Reykjavik (capitala), Hafnafjordur, Kopavogur.

Suprafaţă: 103,000 km². 80% din teritoriu este reprezentat de lacuri glaciale. Există un mare număr de vulcani activi, gheizere, largi suprafeţe înzăpezite şi gheţari.

Populaţia: 318.452 de locuitori

Limba oficială: islandeza, derivată din norvegiana veche.

Ziua naţională: 17 iunie – data la care Islanda a fost proclamată republică.

Religie: 73% religia evanghelică luterană (de stat) şi, până la 84%, alte biserici luterane.

Moneda naţională: coroana islandeză ISK

Scurt istoric: Insula a fost descoperită de exploratori irlandezi în jurul secolului IX. Cei dintâi colonişti au fost celţii, cărora le-au urmat vikingii, în anul 874. La scurtă vreme, în anul 930, a fost înfiinţat cel mai vechi sistem parlamentar al Europei (Althingi), marcând sfârşitul perioadei de colonizare. În anul 982, Eric cel Roşu, exilat de Althingi din Islanda pentru omor, a pornit pe mare şi a descoperit Groenlanda, unde a înfiinţat o colonie. Fiul său, Leif Eriksson a fost unul dintre conducătorii expediţiilor vikinge care a ajuns, în jurul anului 1000, până pe coasta continentului nord-american. În anul 1000, misionari itineranţi, susţinuţi de regele creştin al Norvegiei, au impus creştinismul drept nouă religie.

Perioada iniţială de independenţă a Islandei (până în secolul XIII, când a trecut sub stăpânire norvegiană), a fost cea mai rodnică din punct de vedere cultural şi spiritual.

În anul 1262, slăbită de lupte interne, Islanda a trecut sub stăpânire norvegiană, păstrându-şi, totuşi, o largă autonomie. Un secol şi un sfert mai târziu, în 1397, prin Uniunea Kalmar, Islanda a trecut sub autoritatea Coroanei Daneze. Între secolele XV – XVIII, molimele, exploatarea comercială şi catastrofele naturale au redus populaţia Islandei la mai puţin de 40.000 de locuitori. Abia secolul XIX, deşi dramatic în evoluţia lui, a adus revigorarea naţiunii islandeze. Întrerupte de regele danez la 1800, întrunirile Althingi-ului au fost reluate în 1843, odată cu renaşterea naţionalismului islandez. În 1874, Islanda a adoptat o constituţie proprie.

La 1 decembrie 1918, Danemarca a recunoscut Islanda ca stat suveran. Islanda şi-a declarat deplina independenţă la 17 iunie 1944, la Tingvellir.


Informaţii politice

Forma de guvernământ: republică

Şeful statului: Guðni Thorlacius Jóhannesson (ales în iunie 2016, a preluat mandatul în august 2016).

Prim-ministru: Katrin Jacobsdóttir (din noiembrie 2017).

Ministrul afacerilor externe: Guðlaugur Þór Þórðarson


Situaţia politică internă

Islanda este condusă (în urma alegerilor legislative de la 28 octombrie 2017) de un guvern de coaliție compus din reprezentanții a trei partide: Partidul Ecologist de Stânga, Partidul Independenței și Partidul Progresist. Următoarele alegeri legislative la termen: octombrie 2021.

Parlamentul: unicameral, numărul parlamentarilor fiind 63, aleşi printr-un sistem de vot proporţional. Preşedintele Parlamentului: Steingrimur J. Sigfuson (din 2017), membru al Partidului Ecologist de Stânga. Componenţa actuală a parlamentului este: Partidul de Centru – 7 locuri, Partidul Independenţei – 16 locuri, Mişcarea Stânga Ecologistă – 11 locuri, Partidul Poporului – 4 locuri, Partidul Piraților – 6, Partidul Progresist – 8 locuri, Partidul Reformelor – 4 locuri, Alianţa Social Democrată – 7 locuri.

Legături către principalele site-uri oficiale


Profil socio-economic

Platforma de guvernare se axează pe următoarele direcții: investiții consolidate în servicii publice,

Dezvoltarea și extinderea infrastructurii de telecomunicații și transport, consolidarea sustenabilității sectorului financiar și combaterea infracțiunilor financiare, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, îmbunătățirea participării Islandei în cadrul SEE, consolidarea finanțării asistenței pentru dezvoltare și primirea unui număr în creștere gradual de refugiați.  

Islanda a fost serios afectată de criza economico-financiară, care a dus la prăbuşirea sistemului bancar şi devalorizarea monedei naţionale. Programul de recuperare economică încheiat de Islanda cu FMI a fost finalizat cu succes în 2011. După anul 2013, economia Islandei a înregistrat o creștere continua și dinamică. În anul 2017 creşterea economică a fost de 4,9%.

Inflaţie: 1,9 % (2017)

Şomaj: 2,1% (2017)

Principalele ramuri industriale: industria pescuitului, industria de aluminium, producţia de energie din surse geotermale.

Principalii parteneri comerciali: UE, EFTA, SUA, Japonia.


Relația cu UE

La 16 iulie 2009, Islanda a adresat Preşedinţiei suedeze cererea de aderare la UE, argumentându-şi solicitarea prin apartenenţa sa la continentul european, necesitatea extinderii securităţii ţării şi asigurarea stabilităţii economice pe termen lung. Criza financiară a fost şi ea un catalizator puternic pentru aspiraţiile Islandei de a deveni membru al UE. În anul 2013, negocierile de aderare ale Islandei la UE au fost temporizate şi, ulterior, suspendate, obiectivul aderării la UE fiind în prezent abandonat.


Politica externă

Politica externă a Islandei este determinată de statutul de ţară insulară, de situarea geografică în Regiunea Arctică şi de precaritatea resurselor interne. Toate acestea argumentează preocuparea Islandei pentru dreptul maritim internaţional, predilecţia pentru cooperarea cu statele scandinave, SUA, Canada şi Rusia în diferite formate de cooperare regională, acoperind domeniile: economie, ecologie, securitate, valorificarea resurselor vii ale mării şi ecologia marină.

Alăturându-se Naţiunilor Unite în 1946, Islanda este şi unul dintre fondatorii NATO, în 1949. În 1970, Islanda a fost primită în Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS / EFTA). În octombrie 1991, Islanda şi ceilalţi membri AELS / EFTA au finalizat negocierile cu UE şi au format Spaţiul Economic European (SEE / EEA). Islanda este, de asemenea, membră a Consiliului Europei, a OSCE şi membru asociat al spaţiului Schengen din 2000.

Islanda este activă în cadrul ONU, afirmând necesitatea de reformă a organizaţiei. Este un furnizor important de asistenţă tehnică şi financiară, atât în plan multilateral, cât şi bilateral. Două programe ale Universităţii Naţiunilor Unite sunt în derulare în Islanda: de pregătire în domeniul geotermal, respectiv în cel al pescuitului.

Cooperarea internaţională pentru dezvoltarea durabilă şi accentul pe rezolvarea paşnică a disputelor sunt, de asemenea, elemente de bază ale politicii externe islandeze, cu aplicabilitate în dosare precum Irak, Afganistan, Orientul Mijlociu, Balcanii de Vest.

Noul context de securitate a readus în actualitate necesitatea creşterii participării Islandei la misiunile NATO, mai ales prin dezvoltarea „Icelandic Crisis Response Unit”.

Decembrie 2017

 

Centrul de presă

Ţări - zone geografice

Ţări - zone geografice